Oameni sarmani

Apropo, de oameni săraci ! Mi-amintesc şi de sărmanul Monu, un cerşător, care venea des pe la noi şi de care îmi era tare frică, fiindcă nu putea vorbi şi avea o privire de om nebun ! El îşi arunca hainele, de multe ori, fiindcă făcea pe el. Ilie era un alt om sărac, orb, ce circula dintr-un sat în altul, condus de un biet animal, singura lui avere, un măgar, cu care venea adesea la noi, spre ciuda bunicii mele care nu suporta nici un cerşetor, pe la noi, în timp ce mama îi proteja pe toţi, şi, mai ales, pe săracii din satul ei, Vărmaga-ai lu’ Plutu, Verjiloaia, etc. În această privinţă, şi eu eram pe vremuri, la fel ca buna mea. Nu suportam săracii la uşa noastră, şi tare o mai necăjeam pe mami, pe acest motiv, fiindcă ea, deşi avea o,, brudină'' de copii-cum comentau vecinile răutăcioase-, era foarte receptivă la neajunsurile altora, şi, din puţinul ei, dăruia şi celor mai oropsiţi ca noi